Pădurile – bogăție inestimabilă a unei țări


Mircea Popa


Mi-a căzut zilele acestea în mână o carte relativ veche și puțin cercetată: dovadă că avea o mulțime de foi netăiată. E vorba de cartea lui Apostol D.Culea, Cartea pădurilor și a munților, apărută în 1930, în fapt o antologie cuprinzând poezii, proză și articole cu tematica amintită mai sus. Au fost cuprinse în ea multe din numele mari de scriitori din literatura română (Eminescu, Coșbuc, Vlahuță, Goga, Nestor Urechia, I.Simionescu, Bucura Dumbravă, Sadoveanu, Gârleanu, Voiculescu etc.) și străină, care au făcut elogiul pădurilor și al munților. Au fost selectate apoi mai multe opinii privind importanța și rolul pădurilor pentru neamul omenesc, începând cu spusele Regelui Ferdinand I Intregitorul: „S-a păcătutit mult prin tăierea puțin chibzuită a pădurilor. Acel care pune toporul la tulpina unui arbore nu trebuie să uite că el pregătește sicriul agriculturei”. Și mai departe: „Acela care taie un copac, ucide un om” (proverb sârbesc); „Acela care a plantat un copac, n-a trăit degeaba pe lume”; „Popoarele înfloresc când au păduri, îndată ce sfârșesc cu ele încep să decadă”(Chateuabriand); „Belșugul munților stă în reîmpădurirea pădurii; Belșugul câmpiilor stă în reâmpădurirea pădurii; Belșugul pământului stă în reîmpădurirea pădurii” (Reclus) etc. Toate aceste meditații, sfaturi, povețe vin dintr-o experiență milenară legată de protejarea pădurilor, au la bază o lungă și fecundă tradiție umană ancestrală, care nu poate fi contestată. [...]

FULL TEXT


© Academia Romana - Filiala Cluj Colectivul de Geografie

Design by Bilasco Stefan